Paste cu King Oyster

Timp de preparare : 10 min

Timp de gătire : 20 min

Timp total: 30 min 

Ingrediente pentru 4 porții
  • 4 linguri Ulei de măsline extra-virgin;

  • 450g Ciuperci King Oyster, tăiate în bucăți mici;

  • 2 cepe franțuzești tocate mărunt (Șalotă/Hașmă);

  • 450g Paste tip spaghete sau bucatini;

  • 120g Smântână;

  • 10g Pătrunjel tocat mărunt;

  • 1 Lămâie;

  • 25g Unt nesărat tăiat cubulețe;

  • Parmezan ras fin;

  • Sare și piper după gust.

Instructiuni de preparare
  1. Pregătiți zeama de lămâie și puțină coajă rasă

  2. Turnați 2 linguri de ulei într-o cratiță mare la foc mediu/mare. Rumeniți jumătate din ciuperci într-un singur strat, fără a le amesteca, până când marginile devin maro-aurii și încep să devină crocante (aprox. 3 min). Amestecați puțin ciupercile și continuați să gătiți până când toate părțile devin maro-aurii și crocante (aprox. 5 min). Scoateți ciupercile pe o farfurie, asezonați cu sare și piper. Repetați cu celelalte 2 linguri de ulei și restul de ciuperci.

  3. Reduceți focul la mic/mediu și puneți din nou toate ciupercile în cratiță. Adăugați ceapa, amestecând des, până când aceasta devine translucidă și moale (aprox. 2 min).

  4. Între timp, fierbeți pastele într-o oala mare cu apă clocotită sărată, amestecând ocazional, până când acestea sunt al dente, cam cu 2 minute mai puțin decât durata indicata pe ambalaj.

  5. Transferați pastele în cratița cu ciuperci și adăugați smântâna și o cană de apă din apa fiartă a pastelor. Creșteți focul la mediu, aduceți la fierbere ușoară și gătiți, amestecând constant, până când lichidul s-a îngroșat ușor (aprox. 3-4 min).

  6. Opriți focul. Adăugați coaja și sucul de lămâie, pătrunjelul, untul, parmezanul și piperul și amestecați. Gustați și condimentați dacă mai este necesar.

  7. Montați pe farfurie și mai radeți puțin parmezan pentru servire.

Paste cu King Oyster